Skip to main content

Tales – turneu Duo Cello Jaya

Farmecul de poveste al violoncelului va prinde viață în șase orașe.

Duo Cello Jaya, unul dintre cele mai apreciate ansambluri camerale din România, va susține primul turneu național în perioada 19 – 31 martie în orașele Sibiu, Târgu – Mureș, Craiova, Sinaia, București și Pitești.

Farmecul de poveste al violoncelului va prinde viață prin programul propus de Ella Bokor și Mircea Marian, violonceliști remarcați în formula de duo în ultimii 5 ani pe scenele marilor săli de concert din România.

La acest turneu, li se va alătura actrița Ioana Flora, în rolul de povestitor, a cărei activitate în cinematografie i-a adus în ultimii ani premiul pentru „Cea mai bună actriță” la numeroase festivaluri internaționale (Salonic, Aubagne, selecție la Cannes și Premiul Gopo) și, totodată, al doilea invitat special va fi soprana Veronica Anușca, una dintre vocile noii generații, distinsă cu numeroase premii naționale și internaționale pentru interpretare.

Împreună vor reda un ambient sonor inedit într-un format nou de spectacol menit să apropie publicul de rezonanțele nemaipovestite ale violoncelului.

„Am ales numele turneului Tales pentru că adorăm să ascultăm sunetul poveștilor din vremuri imemoriale pe când «lumea gândea în basme și vorbea în versuri». Sunetul violoncelului reușește, de multe ori, să vibreze până departe în labirintul poveștilor noastre interioare și să aducă la suprafață semnificații pline de farmec. Sperăm să reușim împreună să spunem aceste povești, prin intermediul acestui turneu.” Ella Bokor și Mircea Marian.

Programul concertului va cuprinde lucrările compozitorilor: Jean-Baptiste Barrière (1707 – 1747), Sebastian Lee (1805-1887), Johann Benjamin Gross (1809-1848), Jacques Offenbach (1819-1880), Camille Saint-Saëns (1835 – 1921), David Popper (1843-1913) și Diana Gheorghiu (n. 1979) a cărei compoziție „La capătul lumii” va fi prezentată în primă audiție absolută, fiind compusă special pentru acest turneu, pe versurile poetului Ioan Flora.

Programul turneului „Tales” din cele șase orașe va fi următorul:

19 martie – Sibiu, Sala Thalia a Filarmonicii de Stat, ora 19:00 (bilete prin rețeaua Eventim)
20 martie – Târgu Mureș – Teatrul Ariel, ora 18:00, intrarea va fi liberă (concert cu ocazia Zilei Internaționale a Teatrului pentru copii și tineret)
21 martie – Craiova, Muzeul de Artă, ora 19:00 – vor face parte din spectacol doar Ella Bokor și Mircea Marian
23 martie – Bucuresti, Casa Universitarilor, ora 19:00, intrarea liberă
26 martie – Sinaia, Castelul Pelișor – Sunetul muzicii, Stagiunea Regalurilor sonore, ora 19:00, intrarea liberă
31 martie – Pitesti, Filarmonica din Pitești

„Duo Cello Jaya este una dintre cele mai bune formații camerale de la noi. Au un stil foarte bine conturat, prin acuratețe și virtuozitate. E o plăcere să îi asculți și să îi vezi.
Amândoi sunt violonceliști – soliști foarte bine formați, cu sunete frumoase și o tehnică foarte bine pusă la punct. Se completează mereu în acest duo: Ella este foarte precisă, iar Mircea este foarte calm și romantic. Mă bucur enorm că sunt foarte prezenți pe scenele românești!” – Alexandra Guțu

Ella Bokor și Mircea Marian sunt absolvenți ai Universității Naționale de Muzică din București la clasa de violoncel a profesorului Marin Cazacu, personalitate remarcabilă a muzicii culte românești care a avut o însemnată contribuţie în formarea lor ca instrumentiști şi sub a cărui îndrumare s-au perfecţionat în calitate de ansamblu cameral.

Duo Cello Jaya a fost fondat în anul 2008 împrumutând numele zeiței hinduse Jaya, Ella Bokor și Mircea Marian concertând în această formulă de cinci ani. Cei doi violonceliști sunt definiți prin talentul, eleganța, energia și dedicația prin care își prezintă programul concertelor, oferind publicului mereu un repertoriu muzical vast, mai rar întâlnit în sala de concert.

De-a lungul timpului, s-au făcut remarcați pe scene precum Sala Mică a Ateneului Român, la Academia Franz Liszt din Budapesta, Opera Națională din București, Institutul Cultural Român, Muzeul George Enescu, la Castelul Peleș, Palatul Mogoșoaia și la numeroase Festivaluri precum Baroque Week, Festivalul „Sergiu Celibidache”, Festivalul ”Enescu și muzica lumii”, IconArts, SoNoRo, Nocturne Baroce, Bucharest Music Film Festival, Noaptea Muzeelor ș.a.

Împreună sunt considerați vârfuri ale generației lor, Ella Bokor câștigând numeroase distincții precum: Premiul II și premiul special la ”Plovdiv International Chamber Music Competition 2015”, Premiul „Ion Voicu” și IconArts, Premiul II și Premiul special al Concursului „Paul Constantinescu”, premiul II la Concursul „Mihail Jora”, în timp ce Mircea Marian a obținut Premiul I la concursurile internaționale de la Chișinău și Liezen, și la concursurile „Mihail Jora” și „Paul Constantinescu” și multe alte recunoașteri care au contribuit la succesul acestui Duo.

Ella Bokor și Mircea Marian fac parte din Orchestra Română de Tineret și ansamblul Violoncelissimo fondate de maestrul Marin Cazacu și concertează alături de Orchestra Națională de Cameră Radio și Filarmonica ”George Enescu”.

**
Turneul Tales face parte din programului „Oportunități la tine acasă” coordonat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România. Programul a fost inițiat în anul 2009 și este dedicat tinerilor interpreți excepționali din domeniul muzicii culte din România, ce sunt promovați prin intermediul unor proiecte anuale organizate în principalele orașe din țară. În fiecare an, în cadrul programului se desfășoară peste 120 de concerte grupate în 4 stagiuni independente, ce atrag numeroși spectatori în plan național.