Sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 18:00, în grădina Ansamblului Brânovenesc de la Potlogi va avea loc concertul “Past Forward” inițiat de UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România cu susținerea Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească”.
Concertul, pentru vioară și chitară clasică, va fi susținut de Ladislau Csendes, Costin Soare și Ioan Bănescu.
Cu inspirația spațiilor de patrimoniu din România și în urma experienței ultimelor șase luni, patru compozitori au realizat lucrări noi pentru instrumentele prezentate oferind publicului inedite perspective asupra muzicii de cameră pornind chiar de la motive folclorice și culte, culminând cu dialoguri creative unde interpreții primesc rolul unor personaje legendare. Au compus: Danielle Bees, Daniel Patrick Cohen, Sebastian E. Țună și Toma Verly.
Totodată, programul concertului va pune în oglindă compoziții care au inovat de-a lungul istoriei alături de lucrări din repertoriul recent. Astfel, conceptul de “Past Forward” este o invitație pentru publicul prezent la concert de a redescoperi sunetul muzicii pentru vioară și chitară într-un context spectaculos. Din program vor mai face parte lucrări de J. Turina și J. H. Roman.
Intrarea va fi liberă, prin rezervare la adresa rezervari.ucimr@gmail.com
Evenimentul va fi transmis în direct prin platforma www.EnjoyTV.ro
“Past Forward” este un proiect cultural organizat de UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România și cofinanțat de AFCN – Administrația Fondului Cultural Național.
Parteneri culturali: Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească”. Parteneri de mobilitate: Citylink
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Cronica Română, Zile și Nopți, Agenția de Carte, Șapte Seri, Munteanu, România Pozitivă
Despre UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România
Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România este un ONG de utilitate publică ce activează de 25 de ani în sprijinul interpreților români din domeniul muzicii și al coregrafiei, reunind în prezent peste 10.000 de membri la nivel național. În cei 25 de ani de activitate, UCIMR s-a impus în viața culturală prin coerența și continuitatea proiectelor sale posibile prin capacitatea de a accesa fonduri din surse dintre cele mai diverse și prin sponsorizări atrase din mediul privat și de afaceri.
Pe lângă propriile proiecte și programe culturale de interes național și internațional, ce includ burse de studiu, concerte, festivaluri, workshop-uri, emisiuni-spectacol, concursuri, sprijinirea artiștilor seniori și susținerea materială a unor reviste de specialitate, UCIMR organizează la rândul său un proces transparent de finanțare din propriile fonduri, pentru proiectele altor organizații culturale sau artiști din România.
Din anul 2009 UCIMR susține și promovează tinerii interpreți români printr-un program dedicat, intitulat „Oportunități la Tine Acasă”. Programul acordă oportunități de afirmare tinerilor muzicieni prin cele peste 100 de concerte susținute în orașe din toată țara, anual. Concertele fac parte din stagiuni independente, festivaluri, cursuri de perfecționare cu maeștri internaționali și concursuri în țară și în străinătate, sprijinite de instituții publice și companii din mediul privat. Evenimentele programului atrag anual minimum 10.000 de spectatori în sălile de concerte și cumulează peste 1.000.000 de vizualizări în mediul online.