Cu o seară în urmă, pe scena în aer liber din fața Sălii Thalia, aperturi emoționante și eliberatoare ale vocilor de operă au coborât orice fel de barieră dintre public și artiști. Ediția a 19-a a Festivalul ICon Arts Transilvania a debutat sâmbătă, 24 iulie, cu un eveniment dedicat muzicii noi. Pe scena Filarmonicii de Stat din Sibiu au fost interpretate în primă audiție patru lucrări, având printre sursele de inspirație patrimoniul românesc, realizate în cadrul programului de compoziție ICon Arts, coordonat de Philip Cashian, șeful catedrei de compoziție al Royal Academy of Music din Londra. Evenimentul a marcat debutul ICon Arts Ensemble în calitatea de ansamblu rezident de muzică nouă al Filarmonicii de Stat din Sibiu.
A doua zi a Festivalului a adus mai aproape de public muzica de operă și lied prin recitalul susținut în aer liber de soprana Veronica Anușca și baritonul Cristian Hodrea, cu participarea specială a mezzo sopranei Aura Twarowska. Artiștii susțin în această perioadă, la Biertan, Master Class-ul de Canto al Academiei ICon Arts, astfel că la evenimentul „Opera Sunset” au fost invitate patru voci promițătoare ale artei sunetelor lirice din România.
Mai multe amănunte despre desfășurarea evenimentelor sunt disponibile pe pagina de Facebook ICon Arts, iar programul complet al Festivalului este disponibil pe site-ul IConArts.ro Intrarea va fi liberă la majoritatea evenimentelor prin rezervare solicitată la adresa reservations@iconarts.ro Evenimentul se desfășoară conform tuturor reglementărilor legale în vigoare.
Programul săptămânii aduce opera în bisericile fortificate, concerte de vioară, violoncel, o premieră în lumea chitarei clasice românești, precum și concertul Cello in the Sky alături de invitația la Valea Verde Retreat
Luni, 26 iulie, ora 19:00, Biserica fortificată din Mediaș
Edificiul impresionant, ridicat în anul 1488, va fi gazda unui concert excepțional: „Stabat Mater” de Pergolesi. Vor interpreta soprana Veronica Anușca alături de invitata specială, mezzo soprana Aura Twarowska, două voci ale căror claritate și expansivitate vor atinge cu siguranță cele mai înalte și profunde emoții ale fiecărei persoane din public. Vor fi acompaniate de New Hope Ensemble la conducerea căruia se va afla Octavian Lup.
Marți, 27 iulie, ora 19:00, Esplanada Filarmonicii de Stat din Sibiu
Concertul susținut de doi maeștri ai chitarei clasice, – „Oglinzi acustice” – va aborda un repertoriu care va surprinde publicul de pe Cea mai frumoasă stradă din Sibu. Prestigiosul chiatrist francez, Rèmi Jousselme, alături de cunoscutul virtuoz al chitarei clasice românești, Costin Soare, vor prezenta în avanpremieră noul album intitulat „Oraşe invizibile şi fiinţe imaginare”. Inspirat de cărţile omonime de Italo Calvino şi Jorge Luis Borges, albumul este dedicat integral creaţiei contemporane româneşti pentru chitară. Reprezentând o premieră în peisajul muzical românesc, albumul va cuprinde lucrări scrise în ultima decadă în cadrul proiectului „Musica” desfăşurat de Costin Soare la Muzeul Naţional „George Enescu”, sub egida Festivalului Internaţional „Serile de chitară”. Recitalul va mai cuprinde lucrări solistice de Narvaez, Barrios, Mompou, Ourkouzounov şi Androne-Nakanishi interpretate de cei doi muzicieni, precum şi lucrări pentru duo de Scarlatti, Brouwer şi Piazzolla. „Oraşe invizibile şi fiinţe imaginare” alături de CD-ul „Oglinzi”, apărut online în 2020, vor fi lansate în cadrul Turneului Naţional „Oglinzi” pe care Costin Soare îl va desfăşura alături de violonistul Valentin Şerban în perioadele 13-17 august şi 1-5 octombrie în 9 oraşe ale ţării.
Miercuri, 28 iulie, ora 18:00, Biserica fortificată din Biertan
Biserica fortificată din Biertan, parte din patrimoniul universal UNESCO, va găzdui un regal dedicat muzicii de operă și lied prin concertul „Opera Sunset” susținut de participanții la Master Class-ul de Canto al Academiei ICon Arts alături de mentorii lor. Tinerii artiști, dovedind începutul unei cariere remarcabile, sunt coordonați de soprana Veronica Anușca, solistă a Operei Naționale din București, și baritonul Cristian Hodrea, solist al Operei Naționale din Cluj – Napoca, cu sprijinul acordat de mezzo soprana Aura Twarowska, președinta Concursului Internațional de Canto „Tiberiu Brediceanu” și solistă a Operei vieneze în perioada 2007 – 2016. Programul va cuprinde unele dintre cele mai strălucite arii și duete din repertoriul operei clasice, alături de cunoscute creații lirice românești, amplificate de ecoul străvechi al Bisericii ridicate în secolul al XII-lea. Evenimentul se va încheia cu o invitație la degustare de vinuri și gastronomie locală în grădina Pensiunii Unglerus.
Joi, 29 iulie, ora 18:00, Biserica fortificată din Richiș
Ridicată în urmă cu 8 secole, misterioasa Biserică fortificată din Richiș va oferi un cadru fantastic, ce pare desprins din decorurile cinematografiei epice, unui concert susținut de către cei mai buni elevi și studenți care urmează în aceste zile Master Class-urile de Vioară și Chitară ale Academiei ICon Arts. Concertul „Violin & Guitar Echoes” va cuprinde un program de muzică barocă, muzică inspirată de ținuturile îndepărtate ale Spaniei și Amercii de Sud, dar și creații contemporane în primă audiție, sub îndrumarea celor doi reputați mentori, chitaristul Costin Soare și violonistul Ladislau Csendes. Evenimentul se va încheia cu o invitație la degustare de vinuri și gastronomie locală în incinta pensiunii La Curtea Richvini.
Vineri, 30 iulie, ora 19:00, Esplanada Sălii Thalia
Unul dintre cei mai cunoscuți violonceliști ai lumii, Blaise Dejardin, va concerta în aer liber pe scena din fața Filarmonicii de Stat din Sibiu. Artistul face parte din Boston Symphony Orchestra încă din 2008, considerată una dintre cele mai bune 5 orchestre simfonice în plan internațional. Blaise Dejardin a devenit șeful partidei de violoncel al faimoasei orchestre în urmă cu trei ani, când la conducerea artistică a fost invitat dirijorul Andris Nelsons. Cu inspirația timpului petrecut la Biertan, unde coordonează Master Class-ul de Violoncel, artistul va susține recitalul „Cello in The Sky” din care vor face parte lucrări clasice și contemporane.
Sâmbătă, 31 iulie, ora 12:00 Valea Verde Retreat, Cund
Evenimentul va marca închiderea primei părți a Festivalului ICon Arts Transilvania printr-o invitație la destindere în decorul autentic transilvănean din Valea Verde Retreat. Domeniul, situat în inima Transilvaniei, la jumătatea drumului dintre Sighișoara și Mediaș, va fi gazda concertelor festive care marchează absolvirea Academiei ICon Arts. Participanții la Master Class-urile de Canto, Chitară, Vioară și Violoncel vor susține recitalurile pe care le-au pregătit intensiv pe cuprinsul acestei săptămâni, în cadrul de basm oferit de satele Biertan și Richiș. La final, publicul va fi invitat la tradiționala șezătoare care va cuprinde invitația la degustare de vinuri și gastronomii locale.
Participarea la brunch-urile Festivalului ICon Arts se va face în limita locurilor disponibile prin rezervarea cu cel târziu 24 de h înaintea evenimentelor la adresa reservations@iconarts.ro
Despre Festivalul ICon Arts Transilvania:
Pentru a 19-a vară, Festivalul ICon Arts Transilvania inovează formule culturale oferind și anul acesta un bogat program artistic întins pe o perioadă de 16 zile. Evenimentele vor avea loc în perioada 24 iulie – 8 august în satele de patrimoniu din Sudul Transilvaniei, în grădinile conacelor și la umbra cetăților fortificate, dar și pe scenele în aer liber ale Filarmonicii de Stat din Sibiu, parteneri principali ai Festivalului. În fiecare an diferit, Festivalul ICon Arts Transilvania formează un spațiu cultural dinamic unic în peisajul românesc. Este unul dintre cele mai longevive evenimente dedicate artelor contemporane din România, având misiunea de a susține scena tânără prin facilitarea accesului la formare de nivel înalt cu artiști de renume internațional, dar și de a îmbogăți oferta culturală cu evenimente inovatoare, imersive, promovând patrimoniul României, mobilitatea culturală, contribuind astfel la dezvoltarea economiei locale în satele transilvănene, puternic afectate de restricțiile ultimilor doi ani.
ICon Arts este un proiect al UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România dezvoltat în parteneriat cu Exces Music și Filarmonica de Stat din Sibiu. Parteneri culturali: Fundația Mihai Eminescu Trust, Experience Transylvania, Global Vision, Colinele Transilvaniei, Festivalul de Film și Istorii Râșnov, Casa de cultură a Municipiului Sibiu, Primăria Biertan, Complex Medieval Unglerus, Senator Wine. Parteneri media: EnjoyTV Romania, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Zile și Nopți, România Pozitivă, Cronica Română, Tribuna, Agenția de Carte, Mesagerul de Sibiu, Capital Cultural, Munteanu Recomandă, Profil Cultural.