Skip to main content

Începe proiectul „MuziColine”, ce aduce un an de activități culturale în inima Transilvaniei

By iunie 2, 2023iunie 13th, 2023MuziColine, Proiecte culturale

Proiectul „MuziColine” aduce arta la ea acasă, în Transilvania, și subliniază comuna Biertan din județul Sibiu pe harta traseelor culturale din România și din Europa. Timp de un an de zile, începând din luna iunie 2023, comuna sibiană Biertan (Copșa Mare, Biertan și Richiș) va deveni o localitate de referință pentru amatorii turismului cultural, căci va găzdui numeroase activități cultural-recreative, care vor anima peisajul local.

MuziColine aduce arta mai aproape de comunitatea locală transilvăneană și propune un program amplu și divers de activități pentru toate categoriile de vârste, de la copii la seniori, oferind un spectru larg de domenii artistice, astfel încât orice localnic sau turist dornic să găsească activități cu care rezonează.

Astfel, Biertan va găzdui stagiuni de concerte și spectacole la care vor participa tineri artiști, dar și artiști consacrați, precum Maia Morgenstern, Cosmin Manolescu și Cristian Lilienfeld, și ateliere de arts & crafts, muzică și mișcare, pentru copii și adulți de toate vârstele.

În plus, în perioada verii, pe parcursul anilor 2023 și 2024, aici vor avea loc rezidențe artistice de creație interdisciplinare pentru tineri artiști (muzicieni, artiști vizuali, fotografi, actori, coregrafi și dansatori), care se vor crea opere de artă originale, inspirați de frumusețile naturale, peisajul pitoresc și vestigiile istorice ale Biertanului.

Mai mult, vizitatorii și localnicii vor desena trasee culturale, care vor pune în valoare cele mai importante monumente și spații de patrimoniu local din regiune, care vor constitui un ghid pentru exploratori interesați de istorie.

În cadrul proiectului MuziColine, vor avea loc 10 concerte și spectacole organizate în perioada 9 iunie 2023 – 30 iunie 2024. Primul eveniment este programat pentru vineri, 9 iunie, și marchează deschiderea oficială a proiectului. Atunci grupul PERCUSSIONescu, compus din Irina Rădulescu și Răzvan Florescu, va susține un concert inedit, cântând la marimbă și vibrafon, două instrumente cu posibilități infinite, ce redau sonorități complexe, oferind un spectru fascinant de efecte, culori și forme sonore.

Pe parcursul proiectului, vor avea loc atelierele creative interactive pentru copii și adulți, la care sunt invitați localnici și turiști. În cadrul acestora, participanții vor avea parte de o experiență inedită și pot învăța, de pildă, cum se confecționează diferite instrumente muzicale, vor învăța noțiuni despre ritm și rolul său în muzică, vor cunoaște familia de instrumente de percuție, și vor experimenta joaca muzicală, menită să le dezvolte abilități sociale, creative și motrice. Mai mult, participanții la ateliere vor avea parte de o experiență senzorială prin care vor învăța să acompanieze propriul corp cu diferite lucrări muzicale.

„Ne bucurăm să aducem în comunitate prin proiectul MuziColine activități culturale diverse, menite să aducă laolaltă localnicii și turiștii și să exploreze noi forme de colaborare, de cunoaștere și auto-cunoaștere, în jurul activităților culturale desfășurate de artiști consacrați, dar și de amatori ai artelor. Sperăm ca MuziColine să deschidă apetitul pentru astfel de activități artistice și să devină un eveniment cu tradiție, așa cum este ICon Arts, ajuns la cea de-a XXI-a ediție. Credem cu tărie că MuziColine va îmbogăți, mai ales spiritual, peisajul cultural transilvănean și va atrage public din țară și din străinătate.” – Sebastian Gheorghiu, Manager cultural și Membru în Consiliul Director UCIMR

Evenimentele din cadrul MuziColine vor constitui o serie de mini-documentare, ce va reflecta activitățile artistice derulate de-a lungul anului și vor fi disponibile pe www.ucimr.ro.

MuziColine este un proiect al Asociației „Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România”, cofinanțat de Primăria Comunei Biertan și finanțat de Uniunea Europeană prin Următoarea Generație UE, Planul Național de Redresare și Reziliență, Apel PNRR/2022/C11/I5 – 1. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția finanțatorului. Finanțatorul nu este responsabil de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării. Detalii pe website-ul https://mfe.gov.ro/pnrr/ și pagina de Facebook www.facebook.com/PNRROficial/.

Parteneri: Fundația Gabriela Tudor, Mioritics

Parteneri media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, EnjoyTV România, Zile și Nopți