Skip to main content

Analia Selis porneşte cu ArgEnTango în turneul „Piazzolla, o poveste autentică”

By aprilie 11, 2016aprilie 12th, 2016Festivaluri si evenimente culturale, Proiecte culturale

ArgEnTango – un proiect unic în România – va parcurge 10 oraşe ale ţării între 15 aprilie şi 9 mai pentru a prezenta în cel mai autentic mod cu putință muzica lui Astor Piazzolla.

Pentru acest turneu, binecunoscuta cîntăreaţă Analia Selis abordează un nou stil de interpretare, pe care l-a deprins în urma unei călătorii la Buenos Aires unde a cunoscut-o pe Amelita Baltar, cea care a fost iubita şi cântăreaţa favorită a lui Piazzolla, fiind cunoscută sub numele de “Vocea lui Piazzolla”. Ceea ce nu puteau artiştii să găsească în România era un interpret la bandoneon, pe care l-au invitat din Argentina. Este vorba despre Omar Massa, venit special pentru acest proiect, care, la rândul său, s-a întâlnit recent cu fiul lui Piazzolla, Daniel şi a cântat chiar pe intrumentul celebrului compozitor.

Turneul „Piazzolla, o poveste autentică” are în centru, aşadar, o puternică tripletă argentiniană formată din Analia Selis (voce), Mariano Castro (pian) și Omar Massa (bandoneon), cărora li se alătură doi muzicieni români de imensă valoare, Răzvan Suma (violoncel) și Rafael Butaru (vioară). Aranjamentele sunt făcute de Mariano Castro special pentru acest proiect.

ArgEnTango își propune să arate publicului şi o latură necunoscută a lui Astor Piazzolla, să îl prezinte aşa cum nu a fost văzut şi auzit niciodată în România.

Piazzolla, o poveste autentică

Capitolul 1
Astor Piazzolla intenţiona să se dedice muzicii clasice întreprinzând o călătorie în Franța, cu o bursă a Conservatorului din Paris. Cunoscutul muzicolog și pedagog, Nadia Boulanger îl convinge să-și dezvolte capacitățile muzicale pornind de la ceea ce era adevărata sa chemare artistică, bandoneonul, implicit muzica de tango, şi să se întoarcă în Argentina.
“Nadia Boulanger m-a învăţat să am încredere în Astor Piazzolla, m-a învaţat că muzica mea nu era atât de proastă precum consideram. Eu credeam că era gunoi pentru că eu cântam într-un cabaret… şi iată că de la ea am învăţat că ceea ce aveam eu se numea….stil” (Astor Piazzolla)
În anii 50-60 muzicienii de tango tradiţional îl considerau “ucigaşul tangoului” considerând compoziţiile sale o blasfemie pentru tango. Piazzolla răspunde cu o nouă definiţie: este muzica contemporană din Buenos Aires. Operele sale însă nu erau difuzate la radiourile argentiniene şi nici o casă de discuri nu voia să-i editeze compoziţiile. Era considerat un “snob” lipsit de respect care scria o muzică ciudată, plină de armonii stranii şi disonante.
“Da, este adevărat, eu sunt duşmanul tangoului; dar al tangoului aşa cum îl înţeleg ei. Ei încă mai cred în acel tango tradițional, eu nu. Dacă totul se schimbă, de ce să nu schimbăm muzica din Buenos Aires? Suntem mai mulţi cei care vrem să schimbăm tangoul, dar aceşti “domni” care mă atacă nu înteleg şi nu vor întelege niciodată acest lucru. Eu voi merge mai departe, chiar dacă ei nu vor”. (Astor Piazzolla)
Piazzolla a revoluționat muzica de tango, creând ceea ce s-a numit “Tango Nuevo”, replică a tradiționalului tango argentinian.

– va urma –

Grupul ArgEnTango

Analia SELIS
După binecunoscuta carieră în muzica comercială, Analia își direcţionează activitatea către muzica autentică argentiniană – tangoul. Cele două ediții ale turneului Vă place Tango?, cât și proiectul de mare succes Tango simfonic, sunt dovada clară că tangoul este viitorul Analiei, exprimarea cea mai autentică a unui argentinian. (analiaselis.com)

Răzvan SUMA
Solist concertist și director al Orchestrelor și Corurilor Radio, profesor asociat la Universitatea de Muzică București, dezvoltă o perpetuă carieră internațională de solist, cele peste 1000 de concerte și recitaluri pe care le-a susținut fiind apreciate pe toate continentele. Reprezentat de cele 12 CD-uri ale sale, Răzvan este considerat unul dintre cei mai prolifici violonceliști români ai momentului. (razvansuma.com)

Mariano CASTRO
Împreună cu Narcotango, Mariano Castro în triplă calitate – interpret, compozitor și orchestrator – a fost nominalizat de două ori la Latin Grammy Awards (2009 şi 2010) la categoria Cel mai bun album de tango.Cu această trupă, dar și în calitate de pianist și chitarist solist, are la activ peste 25 de turnee internaționale în Europa, Statele Unite, Canada și America Latină. (marianocastro.ro)

Omar MASSA
Ambasador al muzicii lui Piazzolla pe marile scene ale lumii, alături de artiști precum Placido Domingo, Omar Massa este prezent permanent pe marile scene din America, Europa și Asia, fiind invitat frecvent pentru a susține masterclass-uri în întreaga lume. Vine în România special pentru proiectul ArgEnTango. (omarmassa.com)

Rafael BUTARU
Concertmaestru al Operei Naționale din București, al Orchestrei Române de Tineret a României și al Orchestrei Simfonice Naționale Române, violonistul Rafael Butaru este o prezență constantă pe scenele muzicale naționale și internaționale. În calitate de solist și ca invitat permanent al Festivalului Sonoro, a susținut concerte alături de muzicieni precum Gilles Apap, Daniel Rowland, Răzvan Popovici, Diana Ketler, David Cohen, Srdjan Vukasinovic și mulți alții.

Itinerariul turneului
15 aprilie – 9 mai 2016

-15/04 – Piteşti – Sala Mare a Primariei – ORA 19:00
-16/04 – Tg. Mureş – Palatul Culturii – ORA 19:00
-17/04 – Deva – Palatul Magna Curia – ORA 19:00
-18/04 – Sfântu Gheorghe – Casa Bastion – ORA 19:00
-22/04 – Timişoara – Sala Capitol – ORA 19:00
-30/04 – Sinaia – Palatul Peles – ORA 16:00
-4/05 – Bucureşti – Sala Radio – ORA 19:00
-6/05 – Braşov – Sala Patria – ora 19:00
-7/05 – Bucureşti – Teatrelli – ORA 19:00
-8/05 – Dumbrăveni – Catedrala Armenească – ORA 19:00
-9/05 – Bistriţa – Sinagoga – ORA 19:00

afis Argentango final_mic

Un eveniment susţinut de Radio România
Organizatori: Centrul Cultural Media Radio România, Asociația Culturală Analia Selis
Proiect cofinanţat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România
Coproducători: Radio România Cultural şi TVR 2
Partener oficial: BMW
Transportator aerian oficial: Air France – KLM
Sponsori: Sensiblu, Vestra, Elsaco, Institutul Cervantes
Parteneri: Pensiunea Cai de Vis, Mercure Bucharest City Center
Parteneri culturali: Orchestrele şi Corurile Radio România, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, Filarmonica Pitești, Centrul Cultural Drăgan Muntean Deva, Centrul de cultură Arcuș, Filarmonica de stat “Banatul” din Timisoara, Muzeul Peleș din Sinaia, Filarmonica de stat din Braşov, Primăria orașului Dumbrăveni, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița Năsăud, Fundația Societatea de Concerte
Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Muzical, Media Trust, România Liberă, România TV, Observator Cultural, Hotnews, Bussines Review, agentiadecarte.ro, Avantaje, Cariere, 9 A.M., Kudika, Garbo, Urbo.ro.