Skip to main content

Burse integrale pentru școala de vară “Music: A Bridge Between People” – Kosovo

UCIMR împreună cu IPSIA oferă posibilitatea a 3 burse integrale pentru cursurile de vară din Kosovo, Prizren, în cadrul Festivalului “Music: A Bridge Between People”, ce va avea loc între 12 și 17 iulie 2018 (ziua de sosire: 11 iulie, ziua de plecare: 18 iulie).
Cele 3 burse sunt pentru instrumentiștii la violoncel, fagot și oboi (un loc per instrument) și acoperă costurile de drum, cursuri, cazare, mese.

Festivalul se bucură de o participare internațională. Scopul său este de a forma o orchestră balcanică și, în măsura posibilităților, mai multe ansambluri de cameră.

O parte din participanții la masterclassurile din Kosovo vor fi selectați pentru a participa la a doua etapă a programului, care va avea loc în Italia, între 4 și 10 septembrie, la cea de-a treia ediție a Youth Music Festival of Mediterranean Sea din Forli. Participanții români selectați vor beneficia, și în acest caz, de o bursă integrală, ce acoperă cursuri, transport, cazare, mese.

Tinerii artiști (cu vârste între 8 și 21 de ani) care doresc să participe sunt rugați să trimita la office@ucimr.ro un CV și o scrisoare de recomandare din partea unui profesor până la data de 30 martie 2018, cu subiectul “masterclass Kosovo 2018”.

Detalii aici Project-rules-2018-