Skip to main content

Cartografii Sonore | Recital Ana-Maria Galea

By martie 10, 2025Proiecte culturale

„ReInventing Maria” este pentru fiecare dintre cei doi muzicieni bucuria de a te lăsa purtat de intuiție în modul cel mai firesc, natural, bazându-se pe unda de comunicare, pe încrederea în partenerul de scenă, pe experiența anterioară dar și pe libertatea prezentului. Nouă sunt temele muzicale abordate, desprinse din zestrea culturală a naționalităților care și-au găsit un „acasă” pe teritoriul României de la nord la sud și de la est la vest. Unele sunt culese din folclorul maghiar sau turco-azero-tătar, altele din cel armean, ucrainean sau german iar o compoziție aparține în totalitate celor doi artiști. Piesele sunt completate de jazz standard și presărate cu sinceră simplitate cu inserții de fragmente literare sau gânduri ale Anei Maria Galea. Acestea sunt podoabele pe care „Maria reinventată” le poartă cu atâta bucurie vorbind despre iubire, naștere, moarte, trădare, solitudine sau prietenie cu onestitatea artistului ajuns la maturitate.

Lucrarea serii:
Harta Lunii
Johann Gabriel Doppelmayr, Nürnberg, 1742

Matematician și astronom german, J.G. Doppelmayr (1677 – 1750) a publicat această hartă a Lunii („Tabula Selenographica”) în 1742, în lucrarea „Atlas Coelestis” a lui J. B.Homann, care conținea 30 de hărți ale cerului. Ne sunt prezentate două modele de redare a suprafeței lunare, realizate de doi cunoscuți astronomi din secolul al XVII-lea: Johannes Hevelius și Giovani Battista Riccioli. În cartușul bogat decorat o regăsim și pe Selena, zeița Lunii în mitologia greacă. În partea mediană a hărții se pot identifica reprezentări ale fazelor lunii, iar partea inferioară este rezervată unui amplu text în limba latină, dedicat cartografiei lunare.

Bilete: https://eventbook.ro/music/bilete-cartografii-sonore-recital-ana-maria-galea-vitalyos-lehel