Diana Gheorghiu este compozitoare. Când nu compune muzică pentru orchestră, scrie proiecte pentru Asociația UCIMR, și asta pentru că încă de când era mică iubea muzica și organizarea.
Complementar carierei de compozitor, Diana Gheorghiu a urmat un masterat în Comunicare și Relații Publice la Școala Națională de Studii Politice și Administrative, iar în 2013, și-a susținut teza de doctorat cu titlul „Originar versus original în muzica românească începând cu cea de a doua jumătate a secolului XX”, la Universitatea Națională de Muzică din București, sub îndrumarea compozitorului Octavian Nemescu.
Cum muzica e o formă de comunicare universală, prin munca sa, Diana reușește să îmblânzească notele, cifrele și literele cu măiestrie.
Îți mulțumim că ești alături de noi!