Skip to main content
Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Andrei Tudor, Iulian Vrăbete și Ștefan Gheorghiu, invitați la Quo Vadis, Cultura? Ep. 5

25 iunie, 2020 @ 5:00 pm - 7:00 pm

Cel de-al cincilea episod Quo Vadis, Cultura? îi va aduce în luminile reflectoarelor pe dirijorul și compozitorul Andrei Tudor alături de basistul formației Holograf, Iulian Vrăbete, pe scena Studioului de Operă și Multimedia al Universității Naționale de Muzică din București.

Evenimentul moderat de muzicologul Valentina Sandu – Dediu va avea loc joi, 25 iunie, de la ora 17:00, în direct pe www.EnjoyTV.ro și va rămâne disponibil online pe Facebook și YouTube pentru toți cei interesați de îmbunătățirea mediului cultural românesc.

Poster QV5Cultura, așezată între vocație și economie, are nevoie să iasă din sfera subiectelor tabu, sunt de părere artiștii și deopotrivă specialiștii care au vorbit pe cuprinsul celor 4 evenimente. În sprijinul lor va fi prezent și la această ediție Ștefan Gheorghiu, Directorul executiv CREDIDAM – Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți.

Despre provocarea de a fi artist în România, mai cu seamă în contextul pandemiei, dirijor, compozitor și chitarist într-una dintre cele mai faimoase trupe românești a tuturor timpurilor sunt tot atâtea teme de pornire care cu siguranță că vor aprinde un nou dialog pasionant pentru fiecare iubitor de cultură.

Expunerile invitaților vor fi completate și cu acest prilej de intermedii artistice live.

*

Seria Quo Vadis, Cultura? va aduce în lumina reflectoarelor și la această ediție relația dintre vocație, profesie și economie în contextul în care mediul artistic necesită în acest moment sprijin din toate punctele de vedere pentru cele mai bune practici. Astfel, la inițiativa CREDIDAM și UCIMR, a fost ales formatul unui dialog echilibrat și deschis către public promovat de Round Table România.

La prima ediție tematică, desfășurată în după-amiaza zilei de joi, 28 mai, pe scena Studioului de Operă și Multimedia al UNMB, s-a vorbit despre rolul culturii în societate, legitimitatea artiștilor, drepturi și mijloace de dialog social, necesitatea de a face parte dintr-o structură asociativă, lipsa educației fiscale și în mare măsură despre lucrurile care ar fi trebuit îndeplinite pentru a preveni situația prezentă a artistului la venirea crizei cauzate de pandemie. Au susținut atunci expuneri concentrate Dumitru Costin, Președintele BNS – Blocul Național Sindical,  Ștefan Gheorghiu, Director executiv CREDIDAM și actorul și regizorul Lucian Pavel. Înregistrarea evenimentului este disponibilă pe canalul de YouTube al EnjoyTV Romania la această adresă: https://bit.ly/3chgEEy

La cea de-a doua întrunire, desfășurată la data de 4 iunie pe tema situației sectorului independent, s-a vorbit despre problemele vechi de 30 de ani din organizarea culturală, despre practici reușite abordate de cunoscute instituții culturale internaționale, importanța unei strategii, invitații conturând scenarii posibile care ar duce la deblocarea anumitor ramuri artistice. Au luat cuvântul: Irina Cios – director AFCN, Cosmin Manolescu, manager cultural al Fundației „Gabriela Tudor”, Ștefan Gheorghiu, director executiv CREDIDAM. Înregistrarea este disponibilă la adresa: https://bit.ly/3cLhWI5

Cultura între vocație și taxe a fost tema celei de-a treia ediții din, 11 iunie, unde invitați au fost actrița Alexandra Velniciuc, avocatul Mădălin Niculeasa alături de Ștefan Gheorghiu. S-a discutat despre forme juridice și probleme contractuale reale din breasla extinsă a artiștilor în România, indiferent de specializare. Invitat special a fost actorul Ștefan Velniciuc. Acesta a susținut un monolog impresionant pe tema profesiei sale. Înregistrarea se află la această adresă: https://bit.ly/2Y6Rgxu

La întrunirea cu numărul 4 s-a vorbit despre viitorul profesiilor culturale în contextul actual, invitate fiind Consilierul Prezidențial Ligia Deca – Departamentul Educație și Cercetare, Diana Moș – Rector al Universității Naționale de Muzică din București. Una dintre concluziile principale ale serii a fost faptul că educația culturală alături de aptitudinile creative sunt criteriile care desăvârșesc personalități de succes ale viitorului, promovarea acestui tip de educație fiind o prioritate pentru statele europene. Înregistrarea poate fi urmărită aici: https://bit.ly/2Z1n8CE

 

Următoarele ediții vor avea loc în fiecare joi, de la ora 17:00, pe EnjoyTV.ro. Round Table România seria „Quo Vadis Cultura?” este o inițiativă CREDIDAM – Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți și UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România. Parteneri culturali: Universitatea Națională de Muzică din București, Exces Music. Parteneri media: EnjoyTV Romania, Radio Romania Cultural, Cronica Română, Agenția de Carte, Zile și Nopți, Capital Cultural, România Pozitivă, Profil Cultural, Bucureșteni.ro

Detalii

Dată:
25 iunie, 2020
Oră:
5:00 pm - 7:00 pm
Eveniment Category:

Loc de desfășurare

EnjoyTV.ro
România