Skip to main content

London Schools Symphony Orchestra concertează la Sibiu în cadrul Festivalului ICon Arts Transilvania 2018

By martie 5, 2018octombrie 11th, 2018Anotimpuri, Proiecte culturale

Ediția 2018 a Festivalului internațional de artă contemporană ICon Arts Transilvania va aduce pe scena Filarmonicii de Stat din Sibiu concertul London Schools Symphony Orchestra, pentru prima dată în România.  London Schools Symphony Orchestra va concerta sâmbătă, 28 iulie, sub conducerea artistică a dirijorului Peter Ash.

LSSO 1

Caracterizată de Sir Simon Rattle „un incomparabil ambasador al excelenței și dinamismului tinerei generații de muzicieni britanici”, London Schools Symphony Orchestra este de mai bine de 60 de ani un reper al artei interpretative pe marile scene de concert din Europa. Orchestra a concertat de-a lungul timpului sub bagheta a numeroși dirijori de talie internațională, printre care se numără Sir Colin Davis, Sir Charles Mackerras, Sir Simon Rattle, Sir Richard Armstrong, Tamás Vásáry sau Leif Segerstam.

În fiecare vară, LSSO vizitează o țară nouă, iar, în 2018, au ales România, la invitația UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România. Reputația Festivalului internațional ICon Arts, ajuns anul acesta la ediția cu numărul XVI, precum și spațiul legendar al Transilvaniei au contribuit fundamental la decizia orchestrei care își dorea să viziteze România încă de acum câțiva ani.

LSSO va interpreta, atât pentru publicul român, cât și pentru oaspeții internaționali ai Festivalului lucrările „Rapsodia Română nr. 1, op. 11” de George Enescu, „Three Dance Episodes from On the Town” de Leonard Bernstein și „Concertul pentru orchestră” de Béla Bartók.

Principalele noutăți ale Festivalului ICon Arts Transilvania 2018

Festivalul va avea loc în acest an în perioada 24 iulie – 11 august

Desfășurat sub egida „Artele noi întâlnesc tradițiile vechi”, în contextul Centenarului dar și cu prilejul Anului European al Patrimoniului, Festivalul ICon Arts invită publicul să descopere în această vară comorile ascunse din satele cu biserici fortificate din Transilvania, unde tradițiile sunt continuate din generație în generație și chiar preluate de noii locuitori care au ales să se mute în Transilvania, devenind unul dintre cele mai dinamice spații multi-culturale din România și chiar din Estul Europei.

Biertan

„Șezătoarea postmodernă” din cadrul Festivalului va cuprinde și anul acesta numeroase evenimente de artă contemporană: concerte de muzică clasică, jazz, concerte în primă audiție absolută, dar și spectacole de teatru și dans contemporan, toate susținute în interiorul clădirilor vechi de secole, în fața grădinilor, conacelor de epocă dar și pe scenele consacrate ale Filarmonicii din Sibiu și ale Castelului Peleș.

Cu un program itinerant, Festivalul ICon Arts se va extinde anul acesta pe o perioadă mult mai mare și în și mai multe localități istorice: Biertan, Richiș, Viscri, Alma Vii, Mălâncrav, Cloașterf, Râșnov, Sibiu și Sinaia sunt spațiile care vor găzdui unul dintre cele mai ample festivaluri de profil din România.

Alma Vii

Programul evenimentelor va fi actualizat în perioada imediat următoare pe site-ul www.iconarts.ro. Eventuale modificări vor fi comunicate în timp util pe site și pe pagina de Facebook ICon Arts.

In timpul master class-urilor

Fenomenul ICon Arts. Masterclass și Festival, ambele cu participare internațională

ICon Arts (International Contemporary Arts)

În fiecare an, peste 150 de artiști din întreaga lume se întâlnesc aici, participând la dezvoltarea unui laborator de creație unic în peisajul internațional. Muzicieni, coregrafi, dansatori, actori, artiști multimedia își unesc experiențele profesionale și calitățile umane pentru căutarea de noi limbaje artistice, fie că vin la ICon Arts să predea, să învețe, să performeze sau pentru toate acestea la un loc.

Evenimentul cuprinde în timpul zilei Academia ICon Arts, dedicată artiștilor profesioniști, găzduind masterclass-uri pentru diferite ramuri ale artei contemporane. Iar, la ceas de seară, ICon Arts devine Festivalul în cadrul căruia vor fi prezentate artele noi, recent ieșite din laboratorul de creație, și, nu oricum, ci în ambientul natural al colinelor Transilvaniei, al cetăților și conacelor vechi, altături de tradiții și gastronomii locale. Toate acestea sunt reunite sub conceptul  de „Sezătoarea postmodernă” care s-a bucurat de un neașteptat succes la prima sa ediție din 2017.

De-a lungul anilor, la ICon Arts au participat în calitate de profesori maeștri de renume internațional de la Beijing Conservatory, Harvard University, Boston University,  Royal Academy of Music and Royal College of Music in London, Univeristy of Birmingham, Oklahoma University, Metropolitan Opera New York și de la alte instituții de vârf, alături de profesori ai Univeristății Naționale de Muzică din București.

Mediul prielnic din cadrul cursurilor ICon Arts a oferit ocazia mai multor tineri artiști de a-și găsi aici colegi cu care să formeze noi ansambluri camerale care activează și în prezent pe marile scene de concert din România și alături de care participă la concerte și concursuri în străinătate.

ICon Arts s-a transformat, în timp, într-un fenomen complex de artă contemporană independentă, recunoscut în plan internațional. Festivalul este împărțit în două mari categorii, performance (Festivalul propriu-zis) și cursurile Academiei – o școală de vară care se adresează artiștilor de mâine și se desfășoară, anual, atât în România, câ și în Italia. Mulți dintre tinerii care au participat la master class-urile ICon Arts de-a lungul timpului sunt astăzi artiști în plină ascensiune profesională, recunoscuți în plan internațional, atât prin premiile câștigate, cât și prin prezența pe marile scene ale lumii.

Festivalul ICon Arts Transilvania:

Un eveniment organizat de: Exces Music, UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România

Parteneri: Mihai Eminescu Trust, Filarmonica de Stat din Sibiu, Contemporary Music Centre, Korvat Auki, Casa de Cultură Sibiu, Senator Wines, Experience Transylvania, Festivalul de Film și Istorii Râșnov, Colinele Transilvaniei