Skip to main content

Începem cel de-al 7-lea sezon al stagiunii Prietenii Muzicii.
Din octombrie până în mai oferim lunar publicului bucureștean un concert de jazz sau de muzică contemporană. De fiecare dată într-o miercuri, de la ora 19.00

Miercuri, 12 octombrie, ne întâlnim la Casa Filipescu Cesianu (Calea Victoriei nr 151, în Lapidarium) pentru o seară tomnatică de jazz cu Ana – Cristina Leonte Trio.

Timp de o oră, vă invităm să vă delectați cu piese vechi, celebre ale genului de jazz, cu piese noi, cu improvizații în interpretarea lui Ana Cristina Leonte (voce), Albert Tajti (pian), Ciprian Pop (chitară).

Intrarea este liberă

Concertul face parte din programul „Oportunități la tine acasă”, finanțat de către Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România și Exces Music. Lansat în 2009, programul promovează tinerii muzicieni excepționali din România, făcându-i cunoscuți publicului larg și oferindu-le oportunități de lucru și specializare.

În cadrul programului „Oportunități la tine acasă” se organizează periodic concerte, recitaluri, cursuri, festivaluri și concursuri în București, în țară și în străinătate, sprijinite de parteneri din zona instituțiilor publice, dar și din spațiul privat. Datorită diversității evenimentelor organizate sub sigla „OTA” (evenimente adresate unui public – țintă variat), programul atrage, anual, un număr de minimum 10.000 de spectatori.

Stagiunea „Prietenii muzicii în Universitatea din Bucureşti” este găzduită în sălile Universităţii din Bucureşti. Partenerii proiectului sunt Universitatea din Bucureşti, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti (UNMB) şi Radio România Cultural (RRC).

afis-prietenii-muzicii-sept-2016ales