Mihaela Alexa – voce
Sorin Zlat Jr. – pian
Sorin Zlat Sr. – saxofon
Adrian Flautistu – contrabas
Iulian Nicolau – tobe
Sorin Zlat Quintet a luat ființă în anul 2008. De-a lungul timpului pianistul Sorin Zlat a colaborat cu diversi muzicieni de jazz în acest proiect, în prezent componența grupului fiind următoarea: Sorin Zlat Jr. (pian), Mihaela Alexa (voce), Sorin Zlat Sr. (saxofon). La concertele pe care le-a sustinut în România, Europa și S.U.A, grupul și-a propus și continuă să încânte publicul cu compozitii originale, prelucrări folclorice și standarde de jazz interpretate într-o manieră proprie. Prin această fuziune de stiluri, grupul a câștigat recunoșterea publicului de jazz din România și din străinătate, bucurându-se de numeroase concerte pe scenele unor cluburi și festivaluri celebre, precum: Montreux Jazz Festival, Jacksonville Jazz Festival (S.U.A), Gărâna Jazz Festival, Sibiu Jazz Festival, Timișoara Jazz Festival, Bucharest Jazz Festival, Bacău Jazz Festival, Danube Jazz Festival (Galați), Cikis Jazz Festival (Miercurea-Ciuc), Craiova Jazz Festival, Câmpina Jazz Festival, Ploiești Jazz Festival, Vortex, Pizza Express, Ronnie’s Scott, Kings Place din Londra, Nardis Club (Istanbul), Jazz Cafe (Montreux), B-flat (Berlin), Pera Fest (Turcia), Getxo Jazz Festival (Spania), Jacksonville Jazz Festival (S.U.A), Monaco Jazz Festival etc.
Sorin Zlat (pian) – pianist, clarinetist și compozitor, deținătorul a numeroase premiinaționale și internaționale, este unul dintre cei mai reprezentativi pianiști de jazz ai noii generații de artiști români, care în ultimii ani a primit distincții precum Marele Premiu în cadrul Competiției de Jazz din Jacksonville, Florida (2015), Marele Premiu în cadrul Competiției de Jazz din Monaco (2013), Marele Premiu în cadrul Competiției de Jazz din Montreux (2015), Premiul pentru “Cel Mai Bun Muzician de Jazz”. Invitat la numeroase festivaluri, Sorin Zlat a concertat pe aceeași scenă alături de Chick Corea, Chucho Valdez, Joey Alexander, Wynton Marsallis, Brandford Marsallis, Lee Ritenour, Gregory Porter, Howard Levy & The Fleckstones, Kamasy Washington și mulți alții.
În anul 2019, datorită meritelor aduse țării, Sorin a fost distins cu titlul de Cetățean de Onoare al orașului său natal Bacău. În prezent artistul se bucură de o bogată activitate concertistică în Europa, U.S.A și Asia cu apariții ce includ prestații în cluburi celebre precum Birdland și Smalls din New York, Music Village și Jazz Station din Bruxelles, Vortex, Pizza Express, Ronnie Scott’s Jazz Club din Londra, Kings Place, Clubul Nardis din Istanbul, Clubul Jazz Cafe din Montreux, Clubul B-flat din Berlin sau participarea la festivaluri internaționale și naționale printre care se numără: Montreux Jazz Festival, Jacksonville Jazz festival, Izmir Jazz festival, Bruxelles Jazz Festival, Pera Fest Istanbul, Getxo International Jazz Festival din Spania, Monaco Jazz Festival, Bucharest Jazz Festival, Sibiu Jazz Festival, Ploiesti Jazz Festival, Timisoara Jazz Festival etc.
A colaborat cu muzicieni precum: Rick Margitza, Howard Levy, Woody Witt, Gianni Gagliardi, Riley Stone Lonergan, Gianluca Renzi, David Craig, Daniel Dufour, Dennis Marks, Clyde Connor, Mikele Montolli, Andy Trim, Cătălin Milea, Michael Acker, Iulian Nicolau, Laurențiu Ștefan, Alex Man, Luiza Zan.
Mihaela Alexa (Voce) a absolvit Conservatorul și masterul în muzică la Universitatea de Muzică din București, secția canto clasic. Este printre puținele soliste de canto clasic care a reușit să îmbine, dar și să diferențieze clasicul de muzica ușoară, jazz, pop, soul. A câștigat numeroase competiții de muzică clasică și jazz. În prezent este solistă (soprană) la Teatrul de Operă și Operetă „Nae Leonard” din Galați și Teatrul de Operetă din București. Debutul în jazz l-a avut în 2008 alături de Sorin Zlat, alături de care a susținut concerte în țară și în străinătate la cluburi și săli de concerte dintre care amintim: Music Village Jazz Club (Bruxelles), Birdland Jazz Club (New York), Insitutul Ghoete (Paris), B-Flat Jazz Club (Berlin), Craiova Jazz Festival, Galati Jazz Festival, Houston Jazz Festival etc.
Sorin Zlat Sr. (Saxofon) – Saxofonist de jazz, clarinetist, orchestrator si castigator a numeroase premii, a început studiile muzicale la vârsta de șapte ani, primele
instrumente studiate fiind pianul și clarinetul la Liceul de Artă „Octav Băncilă” din Iași. Este absolvent al Facultății de Muzică „George Enescu” din Iași, secția clarinet clasic.
Este un muzician cu o bogată experiență, având colaborări cu artisti români de marcă, precum Ion Baciu Jr., Petrica Andrei, Marius Vernescu, Anca Parghel, Tudy Zaharescu, Marian Georgescu, Liviu Mărculescu, Marcel Pavel, Luminița Anghel, Alexandru Arșinel, Doina Badea, Corina Chiriac, Big Band-ul Radio și multe colaborări cu artiști din afara țării (Luxemburg, Belgia, Olanda, Israel, Anglia, Japonia, Franța, Germania, Danemarca etc.). În stilul său interpretativ se pot regăsi influențe ale celebrilor muzicieni de jazz și pop: Charlie Parker, Sonny Stitt, Dexter Gordon, John Coltrane, Michael Brecker, Kenny G, Candy Dulfer, Groover Washington și mulți alții. Un important premiu de menționat este cel din anul 1979 când a obținut Marele Premiu și Premiul pentru cel mai bun solist la Concursul de jazz de la Sibiu, alături de trupa de jazz-rock Transfer.
A participat la festivaluri de renume și a cântat în cluburi celebre precum: Vortex Jazz Club și Pizza Express (Londra), Jazz Station Club (Bruxelles), Tokyo Jazz Festival, Luxemburg Jazz Festival, Balkan Jazz Festival, Sibiu Jazz Festival, Craiova Jazz Festival, Bucharest Jazz Festival etc.
Adrian Flautistu (Contrabas) este absolvent al Universității Naționale de Muzică din București, la clasa de contrabas a profesorului Ioan Cheptea. A absolvit apoi masteratul la clasa de jazz a profesorului Mircea Tiberian, din cadrul aceleiași universități. A fost premiat alături de Sorin Zlat Trio, obținând Marele Premiu la Festivalul de Jazz de Târgu-Mureș, Marele Premiu la Festivalul de Jazz de la Sibiu și Premiul Publicului la festivalul de jazz Getxo Jazz, Bilbao. A câștigat, de asemenea, alături de Jazz Challenge, Marele Premiu la Festivalul de jazz de la Târgu-Mureș. A colaborat cu importanți soliști instrumentiști și soliști vocali, cum ar fi: Cristian Soleanu, Mircea Tiberian, Garbis Dedeian, Petrică Andrei, Johnny Răducanu, Marius Pop, Luiza Zan, Aura Urziceanu. Face parte din trio-ul care activează în Stagiunea de Jazz de la Teatrul Act, alături de George Natsis și Vlad Popescu. Face parte din band-ul care acompaniază Festivalul de jazz „Johnny Răducanu” din Brăila, alături de Andrei Tudor, Sebastian Burneci, Laurențiu Zmau și Liviu Negru.
Iulian Nicolau (percuție) – Absolvent al Universității Naționale de Muzică București, Iulian Nicolau a venit în contact cu muzica improvizată și cu muzica de jazz în urma întâlnirii cu Borislav Petrov, Cătălin Milea și Alex Mann. Este un muzician foarte activ pe scena jazzului românesc fiind deseori solicitat în diferite proiecte ceea ce îl face un muzician foarte complex și versatil. A cântat alături de muzicieni cunoscuți pe scena jazzului românesc la numeroase festivaluri, stagiuni și cluburi: Bucharest Jazz Festival, Gărâna Jazz Festival, Sibiu Jazz Festival, Jazz In The Church, Vittadini Jazz Festival, Budapest Music Center, Artist în Residence București, Sala Radio București, Jazz in the Park Cluj etc. A colaborat cu Gianni Gagliardi, Gianluca Renzi, Daniel Torres, Nicolas Simion, Mircea Tiberian, Cătălin Milea, Sorin Zlat, Sorin Romanescu, Luiza Zan, Alex Man, Paolo Profeti, Sebațian Burneci. În prezent este student, în anul I, Master, la Universitatea Națională de Muzică București, F.C.M.P.M, la secția „Jazz şi Culturi Muzicale Pop”.