Ne-a făcut o deosebită plăcere să vă avem alături de Ziua Universală a Iei la concertul susținut de maestrul Mircea Tiberian și încântătoarea Nadia Trohin la Bastionul Țesătorilor din Brașov, care a marcat deschiderea stagiunii estivale, pentru al treilea an consecutiv.
Ne-am delectat cu muzică românească reinterpretată, dar am avut parte și de câteva picături de ploaie, care însă nu au știrbit din frumusețea evenimentului.
Cei doi artiști au purtat publicul printr-o călătorie sonoră, ce a îmbinat armonios creații inspirate din folclor și muzica ușoară românească.
Mircea Tiberian, cu o carieră remarcabilă ce se întinde pe mai mult de patru decenii, este un erudit al muzicii. Îl cunoaștem drept un pianist virtuoz, iar interpretările sale profunde reușesc întotdeauna să emoționeze publicul. Prin compozițiile sale inovatoare, Mircea Tiberian explorează noi teritorii muzicale, combinând cu măiestrie elemente de jazz, muzică clasică și muzică tradițională românească.
Talentul Nadiei Trohin a străbătut scenele naționale și internaționale, iar abilitatea sa de a explora diferite stiluri muzicale, de la pop și rock până la jazz și muzică tradițională, o fac specială în peisajul muzical.
Evenimentul a fost organizat de UCIMR în colaborare cu Muzeul Județean de Istorie din Brașov și a beneficiat de sprijinul partenerilor noștri, Coresi, Brainia și Zizin.